În arest au început bătăile. „Unul dintre miliţieni s-a dus că caute un birou. Eram mulţi arestaţi, am stat cam jumătate de oră pe scări, că nu găsea birou liber. M-a întrebat dacă ştiu de ce sunt acolo. Mă ţineam de balustradă şi m-a lovit cu genunchiul în coaste. Dacă nu mă ţineam, mă duceam cinci metri pe scări în jos. Veniseră anchetatori de la Bucureşti, care erau foarte înverşunaţi că în loc să stea acasă cu familia, îşi pierd timpul cu noi. De la ora 16.00 până la ora 24.00, am dat o declaraţie cu ce am făcut. Am spus că am strigat «Jos Ceauşescu!», «Jos Comunismul!». Mă puneau să stau într-un picior. Îmi aduc aminte că după ce am pus piciorul jos, îmi tremurau toţi muşchii ,de îmi zdrăngăneau monedele pe care le aveam în buzunar. Îmi spuneau că eu sunt de la munte, să le arăt cum se schiază. Mă loveau apoi cu pumnul în coaste. Pe mine nu m-au lovit la faţă. Am avut însă colegi care au fost desfiguraţi. Aveau multe metode de umilire“, mai spune Marius Boeriu.

Măcar după 30 de ani dacă protestăm nu mâncăm bătaie.