Cartea “More Money Than God: Hedge Funds and the Making of a New Elite” scrisă de Sebastian Mallaby se afla de oleacă timp în lista mea de așteptare pe Goodreads. Dar cum mi s-a deschis apetitul pentru cărți financiare de la “Too Big to Fail” unde am aflat despre băncile de investiții, am zis să continui în seria asta și să aflu mai multe despre hedge funds, sau fondurile de risc așa cum e traducerea românească.

more money than god book cover

Autorul prezintă într-un mod cronologic investitorii cei mai importanți și tehnicile pe care fiecare dintre ei le-a inventat. Chiar dacă are o înclinație în a susține puțin prea mult fondurile de risc, argumentele aduse de Sebastian în favoarea fondurilor sunt convingătoare și au logică.

Un scurt rezumat

Înainte ca fondurile de risc să apară, banii și bogăția erau administrați de oameni la costum care nu prea depuneau un efort prea mare în a se gândi în ce să îi aloce. Una din primele și cele mai folosite tactici de hedging a fost short-ul. Dacă crezi că valoarea unei acțiuni va scădea, poți să împrumuți astăzi de la un broker 100 de bucăți din acea acțiune. Apoi, într-o lună, le vei restitui la prețul din acea zi curentă. Dacă prețul a scăzut, vei obține profit. Riscul cel mai este că dacă prețul acțiunii crește, vei pierde bani și vei plăti și dobândă la acel împrumut pe care l-ai făcut.

Tehnica aceasta devine foarte interesantă dacă de exemplu ai două companii de telefonie mobilă cotate la bursă, dar știi că una dintre ele este competitiv mai slabă decât cealaltă. În momentul ăsta poți să cumperi acțiuni în cea pe care o crezi mai bună și să vinzi short acțiuni în cealaltă. Avantajul este că dacă toată bursa pică sau sector de telecomunicații scade, tu nu ești afectat prea mult pentru că ai pariat doar pe diferențele dintre cele două companii.

Metoda de mai sus se poate aplica și pe alte piețe, cum ar fi bondurile internaționale sau piața valutară. Mai sunt și alte tehnici folosite de fondurile de risc, dar intru în termeni prea specifici.

Michael Steindhart a fost primul mare investitor. Dacă ai fi investit un dolar în fondul său la început, ai fi reușit să primești de 26 de ori mai mulți bani decât dacă ai fi investit în S&P 500, indexul bursier cel mai urmărit de pe piața de capital din SUA.

George Soros cu al său hedge fund Quantum a atacat de Black Wednesday lira sterlină. Problema cea mai mare era că lira era legată de marca germană prin intermediul unor rate fixe interbancare internaționale. Apoi, când au început să răstoarne lire în piață, banca națională a fost nevoită să se apare ca să mențină rata minimă. Până la urmă, Quantum a făcut profit de un miliard. Apoi, iar au speculat de faptul că un atac nu va funcționa la fel asupra Franței, deoarece cetățenii nu erau la fel de influențați de dobânzile de referință. În schimb, au atacat și Suedia și au reușit la fel să profite de slăbiciunea faptului că banca era obligată să își mențină rata de schimb. Într-un fel, toată întâmplarea a fost un transfer de bogăție de la cetățeni la fondurile de risc.

Pentru că piețele sunt ineficiente, se ajunge la bule prin intermediul unei încredere falsă în anumite curente. Dar, pentru că există fonduri de risc care au o gândire contrariană, aceste bule pot fi sparte mai repede.

Când ești over-leveraged (te-ai împrumutat bani ca să investești în anumite vehicule care îți oferă un câștig mai avantajos decât dobânda la împrumut) prea mult, și creditorii îți cer banii, va trebui să vinzi foarte multe active ca să poți să dai acei bani înapoi. Dacă toată lumea din piață e over-leveraged, atunci se va face un bulgăre de zăpadă în cascadă, care va duce toată piața în jos.

Când fondul lui George Soros a sărit pe Thailanda, nu a făcut-o până la jugulară, ca în cazul Angliei. Ei nu a vrut să distrugă neapărat întreg statul, doar să le arate că ei ar fi trebuit să își devalizeze moneda. Atunci Soros a și spus că managerii fondurilor de risc nu ar trebui să atace țările mai slabe, doar să le corecteze.

Long-Term Capital Management a fost un hedge fund a cărui tactica era să se folosească de arbritrajul între 2 instrumente financiare asemănătoare, doar că unul dintre ele era mai lichid și mai valoros, iar celălalt mai puțin lichid și mai puțin valoros. Amândouă aveau același randament, dar cele mai ilichide sunt mai ieftine pentru că în caz de urgență le poți vinde mult mai greu.

De asemenea s-au folosit de metoda numită valoare-la-risc (value at risk), care, pe baza trecutului, estimează posibilitatea de a pierde. Unul din efectele acestei metode este că dacă adaugi mai multe instrumente care nu sunt corelate între ele, riscul la care ești expus scade deoarece în cazul în care unul dintre ele scade, celălalt crește. Problema cea mai mare este că e imposibil să iei în calcul cum toate instrumentele sunt corelate și în cazuri de evenimente foarte grave (six sigma), planul tău se poate duce de râpă. Goldman Sachs se pare că a fost lăsat să intre în serverele lor în urma unui due dilligence, și le-a aflat toate pozițiile. Apoi, ei și alte fonduri au mizat tocmai invers pe toate pozițiile, ca să omoare LTCM.

Datorită faptului că foarte mulți jucători în piața erau expuși la LTCM, cei mai mari dintre ei au trebuit să se adune în 1998 și să salveze fondul cu 3B de dolari, depuși de 12 bănci. Dacă ar fi crăpat, ar fi dus în haos toate piețele financiare.

Julian Robertson de la Tiger Global a încercat să shorteze bula tehnologică din ‘98 dar nu a reușit. Quantum, având la conducere acum pe Druckenmiller, au sărit pe bulă, au crescut, apoi le-a fost frică și au vândut. În schimb, s-au panicat că vor pierde trenul, au sărit din nou și au fost prinși fix în momentul picajului. Apoi, datorită pierderilor, au închis fondul pentru investiții externe și l-au transformat într-un fond de familie.

Amaranth a fost un fond care era să implodeze de la investițiile în companii de gaz. Ei au observat că prețurile companiilor de gaz pot fi arbitrate deoarece sunt sezoniere. Dar Citadel, un fond de investiții care are la bază mai mult infrastructură tehnologică de trading, a cumpărat-o înainte să dea faliment.

John Paulson a profitat de criza creditelor sub-prime din 2007 și a făcut 15B $. Unul din momentele în care și-a dat seama cât de umflată era piața, a fost când a aflat că unul dintre oamenii care vindea pachete de credite sub-prime la băncile de investiții a cumpărat 3 mașini valoroase doar pentru a le arunca în aer în videoclipul prietenei sale.

Strategiile fondurilor de risc nu sunt create pentru a rezista în perioade de risc cum a fost cea din 2008-2009, tocmai de aceea și fondurile au suferit în acea criză. Pe de altă parte, nu a fost nevoie de banii cetățenilor pentru a le salva cum s-a întâmplat în cazul AIG, Fanny Mae și Freddie Mac. Un alt câștigător ar crizei este James Chronos, care a short-uit Bear Sterns deoarece a văzut că aceasta este foarte expusă la creditele sub-prime.

Citate faine

He commuted to his Canadian office in a Ferrari, though sometimes snowy conditions forced him to use Bentley.

The market is like a beautiful woman—endlessly fascinating, endlessly complex, always changing, always mystifying.

You can’t do four packs of Dunhills a day and eight cups of coffee without waking up at three in the morning and seeing pink elephants flying around.

Peloton, in particular, was hardly a model of financial prudence: Its London-based managers became famous when their secretary stole £4.3 million from their accounts without their realizing that anything might be amiss, though they told the jury at her trial that their bank account felt “one or two million light.” Still, by any reasonable reckoning, the hedge-fund sector as a whole survived the bubble extraordinarily well: By and large, it avoided buying toxic mortgage securities and often made money by shorting them.

The price gap between growth stocks and value stocks had shown little sign of narrowing in the years leading up to 2007; as Asness put it, “We are fond of saying that if these strategies are truly horribly overcrowded, then someone has apparently forgotten to tell the prices.”

At some point in these sessions, Jones would look at Dalton and say, “Can you imagine if the financial system ever had to liquidate? What if this enormous contraption that we’ve been part and parcel of building had to be unwound?” “I don’t even want to think about it,” Dalton would answer.

‘Holy cow, how’d these guys in 1929 lose it all? How could anybody be so boneheaded? You’d have to be a complete moron!’ And then that day, I thought, ‘Oh my God. I see how these guys in ’29 got hurt now. They were not just sitting there long the market. They had things that they couldn’t get out of.”

They stood up, placed their hands over their hearts, and sang along to “The Star-Spangled Banner,” which someone was playing over the loudspeaker system.

The wheel of Wall Street turns. Greed and risk are always with us.