„Era un avion Swissair, numai cu oameni de afaceri, sobri, cu cravată, toată lumea stătea civilizată, nu făcea gălăgie”, își amintește Speranța. După ce Fluierici a dat tonul, Cacurică a început să cânte cu gura. „Stewardesele au căzut pe spate instantaneu. La vremea aia, românii nu ieșeau din țară decât extrem de puțin și în orice caz nu țăranii, și în orice caz nu țiganii, și în orice caz nu lăutarii. Totul era extravagant, nepotrivit, dar într-un fel îi făcea să pară naivi, spontani, imaginativi și au plăcut pretutindeni unde s-au dus.”

Superb.